Sălbăticia Clujului or "The wilderness of Cluj" în engleză, este primul meu proiect fotografic ce are ca scop educarea publicului despre natura din apropierea orașului lor și declanșarea unui răspuns din partea autorităților cu privire la problemele pe care fauna, dar și flora, le întâmpină din cauza dezvoltării necontrolate a orașului.
Datorită habitatelor submontane și de stepă, în jurul orașului Cluj-Napoca se întâlnește o biodiversitate mare ce cuprinde numeroase specii, de la cele montane la cele de stepă, Ceea ce face ca aceste arii să fie speciale. În cadrul acestui proiect încerc a vă prezenta majoritatea speciilor prin fotografiile de mai jos (proiectul este încă in fază incipientă, numărul speciilor fiind mult mai mare decât cele pe care vi le prezint momentan).
Cele mai mai mari probleme care amenință pierderea acestor habitate și reducerea biodiversității sunt:
-Fragmentarea habitatelor
-Tăieri forestiere ilegale,
-Traficul motorizat intens chiar și în arii naturale protejate (vezi poze),
-Dezvoltarea imobiliară în aceste zone sau în imediata apropiere a limitei lor, neexistând o zona tampon,
-Aruncarea ilegala a deșeurilor în astfel de zone (vezi poze),
- Numărul mare de persoane ce străbat pădurile sau folosesc aceste zone pentru picnic, adesea având un comportament neadecvat, afectând în special fauna,
-Pășunatul intensiv și câinii ciobănești lăsați liberi fără jujeu în aceste zone, câini ce sunt periculoși pentru trecători și care vânează în mod constant (vezi poze).
GALERIA "Sălbăticia Clujului"